Evenimentul rutier a avut loc în cea de-a treia zi de Paști.
Accident rutier, cu un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, pe raza localității Roșiori.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și trei ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia intensivă mobilă), cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Au fost implicate cinci persoane și toate au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele erau conștiente și cooperante.
Toate cele cinci victime, printre care și un minor în vârstă de 8 ani, cu diferite traumatisme au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele producerii evenimentului rutier.
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024