Cercetările sunt continuate în acest caz.
La data de 25 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism (cocaina).
Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice.
Se precizează faptul că rezultatul pozitiv nu reprezintă probă în dosarul penal, fiind necesar efectuarea analizelor probelor biologice, care vor stabili cu exactitatea prezența în organism a substanțelor interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024