O tânără de 18 de ani a fost înjunghiată mortal în propria locuință, de un bărbat cu afecțiuni psihice. Martori la crimă au fost cei doi frați gemeni ai victimei, în vârstă de doar 9 ani, care au asistat neputincioși la scenele îngrozitoare.
Tânăra era din Republica Moldova și se stabilise cu mama ei în comuna Scorțeni, județul Bacău. Joi seară, fata era doar cu fraţii mai mici acasă.
Agresorul a intrat peste ei şi a cerut un foc, să îşi aprindă o ţigară, spun oamenii din sat. Fata a reuşit să îl dea afară din casă. Dar bărbatul s-a întors și a înjunghiat-o. Apoi a fugit acasă la el, la cinci kilometri distanţă.
O femeie care trecea pe drum a auzit zgomotele din locuință, şi-a anunţat fratele, iar acesta a găsit-o pe biata tânără, în agonie, plină de sânge.
Între timp, un alt sătean l-a imobilizat pe suspect, până au venit poliţiştii. Individul de 23 de ani are afecţiuni psihice, iar localnicii spun că a mai fost violent în trecut.
Andrei Lucaci trăiește în Bacău dar este din Botoșani. A inițiat o campanie pentru ajutorarea familiei.
Andrei Lucaci, martor
„Fata cea mică a încercat să lupte cu agresorul, bine că nu a tăiat-o și pe ea. S-a luptat cu el, a încercat să-l împingă și fata cea mică, până am ajuns eu i-a ținut mâna la gât la sora ei. Vedea că nu are forță, că sângele țâșnea prea tare și ea când fugea la sora ei, când fugea aici în stradă”,
Cătălin Anton, primarul comunei Scorțeni: „În urmă cu un an a mai avut o agresiune. A agresat o fată care l-a luat la ocazie, tot la fel, cu obiecte contondente. A fost internat la psihiatrie nu o dată, de mai multe ori.”
Dar de fiecare dată individul a fost eliberat.
Florentin Radu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Bacău: „Este luat în evidenţă cu afecţiuni psihice. Cea mai recentă internare a fost în luna august când a ieşit din spital la cerere, pe semnătura bunicii.”
Vecina suspectului: „Foarte periculos! Umbla pe la casele oamenilor noaptea, venea pe la porți…”
Potrivit vecinilor, atacatorul și victimă se cunoșteau din vedere. Bărbatul locuia cu mama și bunica lui. Teoretic, fiind cu afecțiuni psihice, ar fi trebuit supravegheat de familie pentru a-și lua medicamentele după ce a ieșit din spital, pe semnătura bunicii. Acum a fost dus la expertiza psihiatrică și, cel mai probabil, va fi acuzat de omor. (sursa: Pro TV)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024