”Sunt foarte onorat de ceea ce aud, dar având în vedere că, v-am spus, politicienii aceștia sunt foarte, foarte obraznici, au probleme cu noi (instanța n.r.) tot timpul și eu mă străduiesc să-mi fac treaba cât mai bine în dosare. Mă duc acolo, adică nu e nici o amenințare și eu nu vreau să le fac probleme. Mi-am făcut un statut ca magistrat și nu vreau să mi-l pătez. Nu știu, nu pot să dau un răspuns. Dacă voi vedea cumva voința comunității….La politicienii aceștia nu am ce să spun, îi vedeți pe toți, hoteluri, bani, vile, fonduri. Eu sunt la final de carieră și vreau să ies cu capul sus din sistem” – judecătorul care ar vrea primar
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni au jucat fotbal în memoria colegului ucis în Gara Burdujeni
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024