Jandarmii botoșăneni sunt alături de elevi.
O demonstrează un caz care a fost aplanat de echipajele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani în cursul anului școlar precedent.
Colonelul care conduce instituția de la Botoșani a făcut o serie de dezvăluiri în cadrul unei conferințe de presă.
col. Cristian Boariu, inspector șef IJJ Botoșani
„În data de 25 septembrie 2023, în jurul orei 14:30 în timp ce executau o misiune de menținere a ordinii publice în zona instituțiilor de învățământ din municipiul Dorohoi și pe traseele de deplasare a elevilor, un conducător auto aflat într-o stație de transport în comun de pe strada Dimitrie Pompeiu a făcut semn jandarmilor să oprească autospeciala de serviciu. Doi tineri au încercat să urce fără aprobare în autocarul care se aflau aproximativ 40 de elevi”
Din cauză că nu le-a permis accesul unul dintre copiii care se aflau în microbuz, cei doi au încercat să-l lovească cu pumnul pe conducătorul auto, după care l-au amenințat cu acte de violență.
Jandarmii i-au imobilizat pe scandalagii.
În urma acestui incident a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe lângă boxul cu care l-au amenințat pe șoferul autocarului, la controlul corporal al tinerilor a mai fost găsit un briceag care, de asemenea, a fost confiscat.
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Două simulări la bac pregătite pentru liceenii de la Botoșani
Oana Sava
Oct 10, 2024