Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza
întregului județ, în cadrul planului de activitate BLOCADA.
Astfel, au fost organizate 3 acțiuni punctuale, cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 215 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei și au fost reținute 11 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
O țigară fumată în toaleta școlii poate declanșa „apocalipsa” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
Botoșăneancă cu arsuri ajunsă la spital după ce a încercat să-și salveze casa
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
A început școala și pentru aproape 100 de deținuți din Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
Încă o DEMISIE din viitorul Consiliu Local, primii cinci au „omorât” locomotiva – noua LISTĂ
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile