Liberalii botoșăneni au trăit vineri probabil cea mai tensionată zi politică de la începutul anului. Și asta întrucât Comitetul Local Executiv (CLEx) a aprobat lista de candidați pentru Consiliul Local Botoșani.
Primul element cel puțin ciudat este faptul că dintre candidați lipsesc ambii copreședinți ai organizației municipale al noului PNL Botoșani. Nici Viorel Iliuță și nici Daniel Humelnicu nu se regăsesc printre pretendenții la un mandat de ales, primul explicând chiar în ziua ședinței că a anunțat de multă vreme că nu își dorește nici o funcție în administrația publică.
În schimb, se află pe un loc eligibil fostul lider al Cartel Alfa Botoșani, Marius Oroșanu, fapt care a creat poate cele mai multe nemulțumiri, mai ales printre vechii PDL-iști, care pe lângă faptul că sunt supărați că o persoană abia intrată în partid va deveni consilier, nu pot accepta că sindicalistul a condus o mulțime de proteste îndreptate împotriva Guvernului PDL.
Una dintre cele mai virulente reacții i-a aparținut lui Gabriel Alecsandru, mutat de la Consiliul Județean la Consiliul Local și care s-a enervat când a văzut că este doar pe locul 5. Acesta ar fi amenințat chiar cu demisia și a provocat valuri atât de mari încât este posibil ca, în final, să mai urce două locuri.
Potrivit altor participanți la ședință ”Eugen Țurcanu era negru de supărare”, sentimentul de frustrare izvorât din disputele sale neîntrerupte cu PSD-iștii timp de patru ani și refuzul de a pactiza cu aceștia, fiind probabil greu de ascuns atunci când a văzut că este ”răsplătit” cu o asemenea poziție.
O surpriză de proporții o constituie prezența pe locul 10, în fața multor liberali de anvergură și cu notorietate, a unui anume Iulian Blaga, despre care chiar unii PNL-iști spunea că au început să-l vadă la partid abia luna aceasta.
Printre nemulțumiți s-a aflat și actualul consilier local Gabriel Murariu, care nu a prins nici măcar primele 20 de poziții. Acesta ar fi cerut explicații și i s-ar fi amintit de hotărârile inițiate de PSD-iști în CL Botoșani și adoptate prin votul său.
Lista a fost alcătuită după algoritmul ”unul de la PDL, celălalt de la PNL”, astfel încât locul al doilea i-a revenit Cătălinei Lupașcu, aceasta având încă din perioada efectuării sondajelor din iarnă o înțelegere cu Cătălin Flutur pentru postul de viceprimar.
1.Cătălin Flutur
2.Cătălina Lupașcu
3.Daniel Botezatu
4.Maricel Maxim
5.Gabriel Alecsandru (posibil să facă rocada cu locul 3)
6.Alberto Gavrilescu
7.Marius Oroșanu
8.Paul Octav
9.Eugen Țurcanu
10.Iulian Blaga
11.Ștefan Mihai
12.Cătălin Boboc
13.Andrei Amos
În primii 20 au mai intrat, printre alții Sorin Cornilă și Ovidiu Luca, pe listă regăsindu-se și Cristina Miron.
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024