Prezent luni seară la Botoșani, fostul președinte al PSD și-a exprimat convingerea că Ovidiu Portariuc va câștiga pe 5 iunie al doilea mandat consecutiv de primar al municipiului reședință.
Victor Ponta a arătat că liderul social-democrat a dat o notă de seriozitate Primăriei Botoșani, în contrapondere cu cea populistă a predecesorului său. Întrebat ce șanse îi dă lui Cătălin Flutur, actualul deputat PSD a răspuns:
”Ca și în 2012, va pierde glorios. Și la Suceava la fel”.
Anterior, ex-premierul și-a amintit de campania electorală pentru alegerile locale din urmă cu patru ani, când liberalii luptau la Botoșani și Suceava împotriva verilor Cătălin și Gheorghe Flutur, candidați ai PDL, pentru ca acum să îi sprijine.
”Cred că este un coșmar pentru Crin Antonescu și nu numai pentru el, pentru toți liberalii”,
Victor Ponta, deputat PSD.
Acesta a trecut în revistă câteva realizări de pe plan local, printre care modernizarea drumului Botoșani – Suceava, transferarea terenurilor Armatei în vederea construcției de locuințe, demararea modernizării drumului de pe Prut, singurul național de pământ din România, arătând că o mulțime de investiții s-au stopat după instaurarea guvernului tehnocrat. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Isterie de vârsta a treia pentru Ponta: Vă iubiiim, nu vă lăsați! - GALERIE FOTO & VIDEO
ACUM: Silegeanu prezintă la Botoșăneanul TV ”Programul de guvernare locală” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Depuneri de jurământ la Penitenciarul Botoșani: Opt angajați s-au alăturat echipei
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
„Orizonturi tudorene”: Revistă lansată la o școală din județul Botoșani
Oana Sava
May 20, 2024
Exercițiu de pregătire cu polițiști din România și Republica Moldova, organizat de IPJ Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024