Un șofer din Botoșani a dat dovadă de o inconștiență mai rar văzută la noi.
Bărbatul se afla în zona Pieței Viilor la volanului unui SUV, marca BMW. Ar fi lovit un pieton, însă nu a oprit mașina pentru a vedea care este starea acestuia și mai ales pentru a solicita ajutor prin 112 și a părăsit locul accidentului.
Spre ghinionul lui în zonă se afla un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), care a văzut ce s-a întâmplat. Echipajul de Poliție, din care făcea parte și Ionuț Stărică, a pornit imediat în urmărirea șoferului de pe BMW. Pe drum a solicitat și alte echipaje în sprijin.
A reușit să ajungă până la sensul giratoriu de la Biserica Rosetti unde o altă mașină de poliție a încercat să-l intercepteze. Nici la acel moment bărbatul nu a schițat vreun gest să oprească și s-a izbit în autospeciala MAI, care i-a blocat deplasarea. În urma impactului, mașina Poliției a fost avariată, în partea lateral dreapta.
În sprijin au ajuns mai multe echipaje de Poliție, care l-au extras pe șofer din BMW și l-au introdus în mașina Poliției.
La prima vedere, bărbatul pare să fie băut, însă va fi testat alcoolscopic și condus la spital pentru prelevare de probe biologice.
Pe numele său urmează a fi deschis un dosar penal pentru mai multe infracțiuni precum vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de Poliție, conducere sub influența băuturilor alcoolice și distrugere.
Conducătorul auto a fost condus la sediul Poliției și cel mai probabil va fi reținut.
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024