AJOFM Suceava organizează vineri, la Iulius Mall Suceava, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, un eveniment mult așteptat de toți cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, dar și de potențialii angajatori care vin cu peste 278 de oferte de angajare disponibile la nivelul județului. Tot în acest weekend, Festivalul-concurs ,,Voinicelul” aduce pe scenă un număr impresionant de copii talentați, din toată zona Sucevei, iar cei mici au ocazia să participe la activități dedicate lor.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava organizează vineri, 17 mai 2024, la Iulius Mall Suceava, începând cu ora 10:00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul atrage an de an angajatori dintr-o varietate de domenii de activitate care vor veni cu oferte pentru toate nivelurile de pregătire și educație, dar și cu suport pentru cei interesați să descopere oportunitățile profesionale. Organizatorii de la AJOFM Suceava le oferă celor tineri, viitori absolvenți ai promoției 2024, oportunitatea de a întâlni potențiali angajatori și de a beneficia de consiliere și orientare în carieră. De asemenea, vor fi disponibile standuri de suport pentru persoanele cu diferite vulnerabilități de inserție pe piața muncii, precum şi cursuri de calificare gratuite, destinate persoanelor fără venituri.
Și tot în acest weekend, Iulius Mall Suceava va fi gazda celei de-a XX-a ediţii a Festivalului-concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul”. 1.300 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, vor urca, începând cu ora 8:00, pe scena amplasată în food courtul Iulius Mall. Fie că participă la concurs sau vine pentru a-și susține prietenii, copilul tău va fi încântat să descopere diversitatea de numere artistice, dar și să socializeze într-un cadru prietenos.
Sâmbătă, începând cu ora 16:00, Teatro Blu le dă întâlnire celor mici, la etaj, zona foodcourt, cu piesa de teatru si magie pentru copii ,,Povestea Prințesei Thea”. De la ora 14:00 și de la ora 16:00, Creativ&Deco le-a pregătit celor mici o serie de activități care le vor trezi entuziasmul și le vor pune imaginația la încercare. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, atelierele având loc în zona culoarului Kids.
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024